Ilie, Simona e frumoasă!

Ilie, Simona e frumoasă!
Publicat: 20/10/2013, 23:00
Actualizat: 29/07/2014, 21:54

„Asta nu contează! Ea trebuia să fie în semifinale la US Open! Asta ar fi contat! Turneele astea sunt cam micuțe!”

Despre cine e vorba în propoziție? Despre Simona Halep, câștigătoarea, ieri, la Kremlin Cup WTA de la Moscova.

Cine spune toate astea? Nimeni altul decât marele nostru campion Ilie Năstase. Așa a înțeles el s-o încurajeze, să-i ofere suport sufletesc Simonei înaintea finalei de la Moscova.

Mai întâi, dragă Ilie, turneul Kremlin Cup este un Premier Series WTA care oferă câștigătoarei 470 p. și 133.000 de dolari. A fost câștigat de superjucătoare: Caroline Wozniacki în 2012, Victoria Azarenka în 2011, Francesca Schiavone în 2010.

Oare câte turnee trebuia să câștigi în anii `70 ca să aduni 133.000 $ din premii?

Vreau să spun cu asta că acum banii mult mai mulți înseamnă și o luptă mult mai dură ca să urci spre vârf. În anii `70, anii tăi de glorie, talentul, pe care l-ai avut cu carul, era de ajuns ca să câștigi. Nu era nevoie de antrenamente aproape inumane, de pregătirea fizică chinuitoare, de asistența psihologică specializată de astăzi, de tehnicile sofisticate de alimentație și recuperare.

Un jucător cu reverul și serviciul tău, geniale, ar fi spulberat acum de un „cărăuș” capabil să izbească mingea cu violență, ca un robot, ore în șir.

Simona, pregătită de Adrian Marcu, se confruntă cu adversare care au în spate echipe de aproape zece inși, plătiți zdravăn ca să le ducă spre performanță. Nivelul tenisului primelor 100 de jucătoare este mult mai apropiat decât pe vremea ta, valorile mult mai strânse. În consecință, efortul făcut pentru a câștiga un turneu de 5 meciuri poate fi mai mare decât cel pe care îl cerea câștigarea celor 7 meciuri ale unui Grand Slam în 1972.

Spui că Simona a câștigat turnee mici? Păi, „mărimea” turneului e dată de valoarea învinselor Simonei, și ele s-au numit: Roberta Vinci, Kirsten Flipkens, Petra Kvitova, Andrea Petkovici, Carla Suarez Navarro, Maria Kirilenko și, acum, Samantha Stosur, toate top 20 mondial.

În plus, turneele câștigate sunt pe zgură (Nurnberg, Budapesta), iarbă (s`Hertogenbosch) , hard afară (New Haven), hard în sală (Moscova), deci Simona demonstrează că știe tenis pe orice suprafață, cum știa și Ilie Năstase.

Dar cel mai mult mă miră faptul că un artist al tenisului ca tine nu apreciază, dincolo de rezultate, jocul superb, agresiv, variat, precis al Simonei, care nu câștigă oricum, ci făcând o adevărată pledoarie pentru tenisul frumos și curajos.

Oare ar fi drept să spună cineva că Ilie Năstase, câștigător a doar două Grand Slam, nu contează în fața unor Djokovici (6 GS), Nadal (13), Federer (17)? Niciodată, Ilie, și m-a durut când te-am văzut îngenunchind, la propriu, în fața lor.

Căci ceea ce contează, până la urmă, mai mult decât un Grand Slam sunt frumusețea și rezistența neuitării lăsate în oamenii care te-au văzut jucând.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...